Monitorizarea calității aerului

Monitorizarea calității aerului

Calitătea aerului este un factor determinant în asigurarea calității vieții în zonele urbane aglomerate. Orange oferă pentru orașul inteligent senzori ce pot fi instalați atât la punct fix, cât și pe mijloace de transport în comun, precum și o platformă avansată de analiză, bazată pe soluţia uRADMonitor, propusă de startupul partener cu același nume.

Ce este?

Pentru a determina exact care sunt zonele din oraş cu o calitate a aerului scăzută, astfel încât să se poată interveni rapid, Orange a integrat în platforma sa pentru oraşe inteligente soluţia uRADMonitor, ce echipează orașul inteligent cu senzori pentru diverși factori poluatori.

Soluţia inteligentă de măsurare a calităţii aerului presupune instalarea unei reţele de senzori care monitorizează aerul, atât la punct fix în intersecții, zone cu trafic auto intens sau zone industriale, precum și în mișcare, pe mijloacele de transport în comun ale orașului. Senzorii sunt prevăzuți cu conectivitate internet sau acces Low Power, astfel încât datele culese sunt transmise în timp real către un dashboard accesibil, securizat prin intermediul unor conexiuni la internet uzuale. Informaţiile despre nivelul de poluare şi despre evoluţia acesteia în timp sau de la o locaţie la alta sunt actualizate în fiecare minut.

Atunci când senzorii sunt instalați pe mijloace de transport în comun folosesc conexiunile Wi-Fi mobile instalate și transmit către serverul uRADMonitor, printr-o interfață API, coordonatele GPS, astfel încât măsurătorile sunt analizate în context spațio-temporal. În acest fel se poate urmări cu exactitate care sunt parametrii de calitate ai aerului atât în zonele de interes fixe, cât și pe trasee ample, parcurse cu frecvență ridicată de vehicule municipale.

Senzorii utilizați sunt prevăzuți să măsoare poluanţi fizici şi chimici ai aerului și complementează și cresc acuratețea informaţiilor generate de reţeaua naţională de monitorizare. Caracterul de noutate vine din faptul că senzorii pot fi instalați în vehicule, fiind posibilă crearea unei hărți de poluare ample, la nivelul întregului oraș, fără investițiile semnificative necesare în cazul unei rețele dense de senzori la punct fix.

Datele pot fi analizate și utilizate de specialiștii în management urban ai municipalității sau de oricare altă entitate interesată de iniţierea unui studiu de impact. Totodată, datele culese pot fi accesate în timp real prin intermediul unui API, ca funcționalitate pentru a dezvolta diverse proiecte de reducere a poluării în anumite zone ale oraşului sau pentru a crea alte aplicaţii de monitorizare a calităţii aerului.

Beneficii

  • Datele colectate de către senzorii uRADMonitor contribuie la detectarea celor mai cunoscuţi factori de poluare din oraş.
  • Pe baza statisticilor agregate, se pot propune eventuale soluţii de limitare a gradului de poluare, pentru un mediu mai curat şi o calitate mai bună a vieţii oamenilor.
  • Cu ajutorul senzorilor uRADMonitor, municipalitatea poate urmări impactul pe care traficul îl are în anumite zone sau care este calitatea aerului în zonele industriale. Având la îndemână aceste date, se pot dezvolta măsuri adecvate minimizării poluării, pentru că un oraş inteligent este un oraş cu aer curat.

Cum funcționează

Sistemul uRADMonitor integrat în conceptul Orange pentru smart city se bazează pe o arhitectură centralizată care agregă într-o bază de date toate informaţiile primite de la senzori. Toate aceste informaţii pot fi accesate printr-un API şi sunt afişate într-o interfaţă web în acest moment, pe pagina www.uradmonitor.com. Conectarea la acest API şi utilizarea datelor colectate pot fi obiectul dezvoltării unor aplicaţii dedicate. Orange permite oricărui start-up sau entitate instituţională să se conecteze la aceşti senzori şi să folosească datele în interes ştiinţific sau public.

Echipamentul de monitorizare a calității aerului uRADMonitor A3 utilizează senzorul Bosch BME680 pentru a măsura temperatura aerului, presiunea atmosferică, umiditatea şi compuşii organici volatili. Un senzor de înaltă calitate cu laser de dispersie este utilizat, de asemenea, pentru a detecta particulele de materie PM 2.5 concentraţie în aer (pulberi în suspensie). Sistemul mai cuprinde un senzor electrochimic de formaldehidă, un senzor infraroşu nedispersat pentru a măsura concentraţia de CO2 în aer şi un tub Geiger SI29BG pentru a detecta radiaţiile ionizante Gamma şi x-ray. Un ventilator intern asigură un flux de aer activ în toate elementele de detecţie, pentru a împiedica supraîncălzirea.

Senzor

Parametri

Valori minime

Valori maxime

Bosch BME680

Temperatură

-40 °C

+85 °C

 

Presiune atmosferică

300 hPa

1100 hPa

 

Umiditate

0% RH

100% RH

 

Compuşi organici volatili

0 mg/m³

100 mg/m³ reductori
10 mg/m³ oxidanţi

Winsen ZH03A

PM2.5

0 μg/m³

1000 μg/m³

Winsen ZE08

Formaldehidă

0 ppm

5 ppm

Winsen MH-Z19B

Dioxid de carbon

400 ppm

5000 ppm

SI29BG *

γ,x-rays

0.01μSv/h

9999.99μSv/h

Modelul A3 este conceput pentru a transmite datele colectate prin orice rețea disponibilă în zona monitorizată, fiind prevăzut cu conectivitate Ethernet, Wi-Fi, GSM/GPRS şi Low Power. Un difuzor încorporat poate furniza notificări sonore, configurabile prin tabloul de bord. Unitatea nu are ieşire înspre monitor, datele putând fi vizualizate de la distanță pe un computer sau pe un dispozitiv mobil. Incinta are suporturi de montare, facilitând instalarea. Cu un consum de doar 1W pe oră, echipamentul uRADMonitor se conectează la sursa de alimentare utilizând un adaptor DC cu tensiune în plaja de 6-28V, precum şi la routerul internet utilizând cablu Ethernet. Router-ul internet trebuie să aibă DHCP activat. Când este alimentat, uRADMonitor devine un IP automat, prin intermediul DHCP, şi va apărea pe hartă.

Item

Parametri

Ratinguri

Voltaj

Extern

6V – 28V

Conectivitate

4 opţiuni

Ethernet, WiFi, GSM, Low Power

Microcontroler

Atmega 328p

8 bit

Carcasă

Aluminiu

110x80x24 mm

Pentru informații suplimentare și detalii despre soluția Smart City și implementarea acesteia:

  contactează persoana dedicată companiei sau instituției tale din cadrul Serviciului Clienți

  apelează 776 (gratuit de pe telefonul mobil Orange) sau 0374.44.7766 (apel cu tarif normal din orice rețea)