×

Cum şi cât de mult folosim telefonul mobil?

Aceasta este întrebarea pe care mi-am adresat-o mie însămi de ceva vreme şi ale cărei răspunsuri îmi doresc să le împărtăşesc cu voi. Vă invit, aşadar, să îmi spuneţi dacă şi voi vă regăsiţi în experienţele mele.

articol
“Oare mai foloseşte cineva ceasul deşteptător?” mă întrebam într-o dimineaţă, în timp ce opream alarma de pe telefonul mobil. Părerea mea personală este că oricine are un telefon mobil, smartphone sau nu, nu mai foloseşte multe dispozitive care acum câţiva ani erau indispensabile. Să vă dau câteva exemple.

Primul lucru pe care îl fac eu dimineaţa este să întind mâna şi să iau telefonul de pe noptieră, opresc alarma şi ma uit la notificări. Apoi, în timp ce îmi beau cafeaua, îmi arunc ochii câteva minute pe Facebook. Îmi place secţiunea „On this Day” şi mă distrez amintindu-mi ce făceam în aceeaşi zi, dar cu un an sau mai mulţi în urmă.
Apoi, în drum spre birou, în metrou, îmi place să citesc. Recunosc că foarte rar mai cumpăr cărţi în format tipărit, deşi ador senzaţia răsfoitului de pagini şi mirosul de hârtie tipărită, iar atunci când chiar îmi doresc o carte, o împrumut de la o bibliotecă online. În rest, am ales eBook-urile pentru că sunt uşor accesibile şi pot să cumpăr o carte în format electronic  în cel mult un minut. Iar cel mai interesant pentru mine este că o pot citi de pe oricare dispozitiv vreau eu: de pe Kindle ebook reader, de pe tabletă şi cel mai frecvent, direct de pe smartphone, unde am descărcat aplicaţia Kindle.

Un alt aspect important, cel puţin pentru mine, este că nu am mai fost nevoită de multă vreme să întreb pe cineva pe stradă cum să ajung într-un anumit loc. Eu, care sunt renumită printre prietenii mei că am un simţ de orientare „sublim, dar care lipseşte cu desăvârşire” nu mai am nevoie de direcţii ca să ajung undeva pentru că am Google Maps la dispoziţie. Chiar zilele trecute am auzit pe cineva întrebând un prieten cum să ajungă într-un loc, iar prietenul i-a răspuns: „Dacă ai adresa, caută pe Google Maps şi găseşti imediat”.
Ce am mai constatat este că nu mai folosesc laptop-ul acasă aşa cum făceam acum câţiva ani când aproape că nu mă dezlipeam de el. Acum îl folosesc doar atunci când vreau să scriu. În rest, am telefonul sau tableta pentru cam tot ce am nevoie: internet, Orange TV Go dacă vreau să mă uit la orice emisiune TV sau vreau să închiriez un film, oriunde aş fi, cu Movie Go, cumpărături online şi orice altceva îmi trece prin minte.

Iar despre fotografii... ce să mai spun. Vă întreb pe voi, aţi mai văzut pe undeva vreun stand sau un magazin care să proceseze fotografii şi să vi le ofere în format tipărit? Eu personal, nu. Ce ştiu însă este că fotografia digitală, pe care am adoptat-o aproape pe negândite, are o mulţime de avantaje. Poţi să faci milioane de fotografii cu telefonul, pe care să le stochezi ulterior pe un card SD şi le poţi descărca oricând vrei tu pe orice alt dispozitiv sau în Orange Cloud, opţiune de stocare inclusă în aproape toate abonamentele Orange Me.  Iar de curând mi-am amintit de celebrele Kodak Moments şi pot să vă spun că există o aplicaţie cu acelaşi nume cu care poţi să transformi chiar tu o fotografie într-un moment deosebit.

Ştiaţi că într-o oră se deschid aproape 2 milioane de emailuri de pe telefonul mobil? Sau că sunt în jur de 68 de milioane de căutări pe Google?

Şi o ultimă întrebare pe care v-o adresez: mai ştie cineva vreo cabină telefonică funcţională pe undeva? Vă doresc, la fel ca întotdeauna, toate cele bune! 
 

Descoperă și alte informații despre acest topic sau împărtășește experiența în Comunitatea Orange.

Intreabă comunitatea, află ce se discută, răspunde la intrebări și vezi ce beneficii poți câștiga.

Intră în comunitate
Orange comunitate


Poți să fii primul care citește următorul articol. Lasă-ne adresa ta de e-mail.

articol
By Alina Dumitrescu
Salut! Sunt la Orange de foarte mulți ani, din care 14 în Customer Service. Pasiunea mea pentru digital și tot ce înseamnă online m-au făcut să ma indrept către Divizia Online. Aici îmi dau seama, în fiecare zi, că a fi digital înseamnă că poți să îți simplifici viața foarte mult. Și am decis să împărtășesc asta cu voi.